Bună dragi cititori… după o lunga pauza de scris.. încep prin a împărtăși o alta experiență legata de cariera , de meseria de asistent.
Ultimele concursuri m-au lăsat ” rece ” , dar nu m-am oprit.. am ales sa aleg alt oraș și anume București… și iată ca în acest oraș , exista și concursuri care sunt ” pe bune ” , ” pe barba ta ” cum spune o piesa..
Da! Am reușit! Din nou..
Secția chirurgie generala.. interesant, o noua provocare , o teama de un nou început.. Cum o sa ma acomodez ? Cum ma voi descurca ? Cu răbdare și pasiune .
Dacă aveți un vis.. nu va opriți! Pentru ca va veni o zi .. când după toate eforturile o sa spui : AM REUȘIT !
Dragi cititori.. v-a lăsat cam rece ultimul articol?
Și pe mine.. dar continui sa merg mai departe cu alte încercări 🙂
Ce aș putea să vă mai povestesc? Sunt dezamăgită și înfuriata, dar tot îmi doresc job-ul acesta în stat. De ce ?
Pentru ca .. asta e pasiunea mea .
Pentru ca în spital , ai acea doza de adrenalina , alergi sa ce ? Sa salvezi o viață! În privat .. poți fi o receptionera , o secretara – ca mai apoi sa fii numita: doamna asistenta 😂
În spital , poate nu ai un „garou” dar , poți improviza cu o mânușa 🤚
Trebuie .. sa îți dorești și sa perseverezi pentru visul tău!
De ce te îndrum către meseria de asistent?
● îți dă curaj , încredere în tine , responsabilitate
● treci prin experiente de viață de la care ai ce sa înveți
● poți avansa – asistent debutant – medical – principal
● îți dedici timpul tău pentru a salva vieti , pentru a fii mâna dreaptă a unui medic
● te poți specializa pe o anumita ramură
● salariul decent .. și aia e .. ieși la pensie bogata 😂😂😂 pe gândirea „altora”
● participi la conferințe/congrese medicale
● ÎNVEȚI SA PRETUIESTI VIATA MAI MULT !
● Atunci când administrezi un tratament, să îl consideri pe cel din fața ta părintele, fratele sau sora ta, copilul sau bunica ta…
Ma indrept către sala de examen… sute de candidați, fiecare cu teama, cu emoțiile lui, alții mai puțin emoționați pe gândirea ” I don’t care ” ..dar eu.. eu ma duc pregătită, crezand ca va fi ultimul meu examen pe care îl dau și reușesc în acest sistem.
Vin subiectele… tremur, respir adânc și îmi zic ” Trebuie să ma liniștesc și sa dau tot ce pot „.
Și? După contestație, degeaba , am dat ce-am putut, dar stai.. aici e vorba de noroc ?
Persoane..care dau un singur examen, îl ia din prima cu brio? Wow..înseamnă că au învățat mai mult de 6 ore pe zi ca și mine ? Bravo…sistem românesc, felicitări celor cu noroc😀
Uneori sistemul , te lasă dezamăgit profund . Dar atâta timp cât îți dorești ceva, trebuie sa îți dai restart și sa o iei de la capăt dacă ăsta e visul tău!
POLITIC, BANI ȘI SEX-îndepliniți cele 3 criterii și ajungeți asistente 🥰
Locul unde ..înveți cel mai bine meseria de asistent !
În momentul în care intra la Terapie Intesivă, zile întregi, până iese, pacientul nu-și vede absolut deloc persoanele dragi. Persoanele dragi suntem noi. Când intrăm, ne știm de pe nume, le facem cu mâna. Noi suntem deja cu măști și ne știm după zâmbet, după zâmbetul pe care nici măcar nu-l vede, ne știm după grimasa zâmbetului, care se vede un pic, așa, între mască și ochelari. Sau după ochi. Sau ne uităm că, în locul celui pe care l-am lăsat aseară, e un alt pacient. Și asta înseamnă că nu mai este printre noi…
Mergi liniștit la serviciu , nu știi ce te așteaptă , grijile de acasa le lași acasă, și știi ca ești acolo pentru acea viața, pentru acel om !
Aceasta experiență mi-a marcat viața, m-a încurajat mai mult în cariera de asistent medical , pe lângă celelalte secții pe care am fost , pentru ca în ATI .. azi pacientul poate evolua spre bine , sau poate mâine nu îl mai găsești..
Nu renunțați la visul vostru , oricât de greu ar fi . Orice început e greu , iar orice usa închisă va deschide o alta ușa mai buna ptr viitorul tău!
Gandul ca pot sa fac un bine pentru cei din jur. Gandul ca pot ajuta la salvarea unei persoane. Nu e o meserie usoara, dar cunosti fel si fel de oameni si de caractere si te formezi si tu altfel ca om, inveți sa te adaptezi la orice situatie si sa pretuiesti viata mai mult !
Aș putea să vă dau câteva ponturi ptr. achiziționarea unor uniforme de calitate de pe diferite site-uri ( de unde cumpăr eu și câteva cunoștințe) , cum ar fi :
Sa începem cu o tura ” obișnuită ” de noapte … mergem la colegii din tura de zi…facem predarea , aflam despre cazurile noi . Scriem foile de terapie ptr următoarea zi, pregătim etichetele pentru analize care trebuie recoltate la 5-6 dimineața , aspiratii, portaje, echilibre acido-bazice arteriale..si ne echipăm sa intram în secția COVID .
Intru , văzând o noua pacienta în vârstă de 21 ani , covid și obezitate , speriata și cu masca full-face , cu ochii înlăcrimați.. cu 5 6 injectomate, cateter venos periferic , cateter arterial , merg la ea încurajând-o….
Punandu-mi întrebări dificile și văzând pacienții critici intubați : Ce au oamenii ceilalți? Se mai fac bine ? Au ce am și eu ?
Bolnavii din celelalte paturi par că dorm. Respiră conectați la aparate….
Luandu-ma de mana zicandu-mi : sa nu ma lași sa mor…. sunt tânără.
Tânăra se zbatea între viața și moarte… peste 2 zile când am intrat din nou în tura de zi , a ajuns sa fie intubata pentru ca saturația a scăzut extrem de mult , asta era singura ei șansă , a făcut stop cardiac de 9 ori …
Medicii dacă era ceva urgent , nici nu mai apucau sa se echipeze în combinezon , ptr ca trebuia sa fie lângă pacient. Acei ” criminali ” care sunt etichetați greșit din cauza la 2 3 … sunt niste EROI. Și ei stăteau în covid, și pe ei curgeau apele , și ei se sufocau, doar ca nu ai timp sa te vaiti , ci doar sa iti faci meseria !
Locurile care s-au eliberat, s-au eliberat doar printr-o formă pe care nu ne-o dorim niciunul, doar pentru că pacienții nu au reușit să treacă prin această afecțiune cu bine… Peste 90% dintre pacienții internați sunt nevaccinați….
Cel mai trist e faptul ca medicii trebuie sa aibă puterea de a alege între cel care are 70 ani și are nevoie sa fie pe ATI sau cel care are 30 ani și e fără comorbiditati ?
Într-o tura obișnuită din ATI , iti piuie toate aparatele , e ca și cum îți suna ceasul de 5 ori și îl amâni 😂😂😂 , trebuie doar sa te acomodezi.
Rămăsesem la acel concurs …fugind cu dosarul în mână spre Registratura spitalului..zis și făcut 🙂
Dupa scris, interviu în aceeași zi am luat postul pe ATI – covid asistent temporar .
Si…începe nebunia ” ultimului val ” . Secția avea 8 paturi… se intra la covid din 4 în 4 ore în tura de 12h , fiind la început, intram dublate…Zic..foarte tare, aici e adevărată meserie și aici o sa am multe de învățat. Cum ar fi : aspirarea pe o sonda IOT , îngrijirea pacienților IOT , pregatirea unui cateter jugular, dar și nu în ultimul rand ..zeci de injectomate 😅 . Vedeam colegele cât de rapid schimbau seriginile , totul pregătit , rapid și steril. Tratamentul era continuu, pacienții erau critici . Cei mai mulți pacienți se sperie numai la ideea ca au ajuns la terapie intensiva, deja e un moment de panica ptr ei. Personalul care lucrează în ATI are un anumit spirit de aventură, într-o doză mai mare sau mai mică. De fiecare dată vii în contact cu cazuri noi și diferite din punctul de vedere al gravității. Satisfacția cea mai mare este atunci când vezi că pacientul vine întins, vânăt, fără puls și fără respirație și tu, împreună cu colegii tăi, acționezi și apoi vezi că omul își revine. De aceea cred și eu că munca aceasta este specială.
Când m-am echipat prima data în acel combinezon și știam ca am de lucrat ore în șir în el , îmi spuneam , pot sa fac asta, trebuie sa pot. Aveam colegi noi care leșinau sau nu puteau rezista nici 2 ore, depinde de organism. Dar …pot spune ca e greu, munca era dubla față de cum lucrezi într-o ” uniforma lejera și papucei ” .
Dincolo de masti, ochelari, combinezoane, dincolo de profesionalism si dedicație, cei pe care ii vedeti acum in aceste fotografii sunt oameni, care fac tot ce este posibil pentru semenii lor !!!
Pleci acasă și nu uiți niciodată privirea acelui om care e în insuficiență respiratorie, care se uită în ochii tăi și nu poate respira, e o privire pe care nu o uiți…
După câteva zile , începe prima tura singura , cu teama dar și încrezătoare pentru ca știam deja ce aveam de făcut.. dar în ATI.. pacienții sunt instabili , așa că trebuie să fii mereu pregătit pentru orice.
Imaginează-ți că vii la muncă și nu știi ce îți este pregătit, ce te așteaptă. Poate de asta e și așa frumoasă meseria asta, nu te plictisești niciodată.
Dar cea mai mare provocare este lupta cu moartea. De fapt provocarea constă în a reuși să rămâi detașat, detașat de ceea ce te poate afecta. E greu, e nevoie de timp, rutină, exercițiu. Cine spune că s-a obișnuit cu pierderea pacienților se amăgesc singuri. De aceea, cea mai mare reușită vis a vis de moarte, este când o înfrângi. Coordonatorul nu spune de două ori. Nu are timp. Nimeni dintre noi nu are cum să spună ”nu pot să fac” sau ”nu vreau”, fiindcă este vorba despre viața unui om. Terapia intensivă trebuie simțită, trebuie să vină din interior, altfel nu avem cum să mergem mai departe.
În următorul articol…va voi povesti mai multe despre turele din ATI.
Rămăsesem la sistemul sanitar din privat, după încercarea de acomodare într-o secție de Cardiologie…urmează o secție CPU interesanta.
Singurul spital privat din București care dispune de CPU (Compartiment de Primiri Urgențe) .
Investigațiile paraclinice sunt efectuate în CPU sau în imediata vecinătate , un spital foarte bine dotat . Un exemplu putem spune..despre laboratorul de teste suplimentare și anume POC-ul.
Încep într-o dimineață sa ma integrez , colegii fiind amabili și ajutători, o echipă grozava. Încep prima zi cu puține cazuri minore , dificil mi se părea faptul ca trebuia sa ne lucrăm și analizele în timpul când trebuia sa avem și grija pacienților. Într-adevăr, aici nu erau atât de multe formalități ca într-o secție obișnuită, acolo erai în priza dar cu niste cazuri ușoare cum ar fi : un pacient cu administrare de antibiotic sau schimbarea unui pansament , sau o gravida pentru monitorizare fetala, sau pentru diferite investigații de urgență. La intrarea sau ieșirea în tura , se făceau verificări și un raport în legătură cu materiale consumate/necesare pe fiecare tura. O organizare excelenta!
Dar…cum spuneam , nu era ceea ce îmi doream , indiferent de colectiv, organizare și asepsie.
Venind dintr-un spital de stat , îmi doream ” acea doza de nebunie ” .
În final, am renunțat la încercarea de a ma acomoda într-un spital privat. Am luat o scurta pauza din încercările vieții ..pana într-o zi când.. am ajuns sa ma înscriu la un concurs la stat chiar , în ultima zi termenul de înscriere 🙃
Alergând cu teamă spre Registratura acelui spital , în ultima ora de înscriere , am reușit în final …După câteva zile..a urmat concursul 😄 și….
Așadar..sa revenim la spitale și experiența unei asistente 😄
După 2 ani frumoși la Gastro , după 2 ani de amintiri , colegialitate , îndemânare .. a venit timpul să plec pentru ca eram doar un asistent pe un post TEMPORAR … In ziua când am primit vestea preavizului , am simțit ca și cum ar pica cerul ( momentul când nu te aștepți ) , am avut un ” gol ” imens . Dar …cu inima frântă și cu sufletul trist , am zis.. trebuie să fac ceva , trebuie să o iau de la capăt!
După multe CV-uri … după încercări nenumărate în orașul natal … Am luat decizia de a pleca în alt oraș, pentru cariera mea. Nu puteam sa stau pe loc. Nu poți sa te opresti din evoluție. Omul cât trăiește, trebuie sa evolueze și sa învețe!
Nu sunt adepta a plecării din țară , deși condițiile din alte state sunt mult mai bune în sistemul sanitar decât în România, corect, sunt de acord . Dar.. lupt pentru un trai în țara mea !
Merg spre un Spital privat renumit din București, încrezătoare , și cu teama unui început nou , singura, necunoscând un om…și mai ales o strada ( nebunia Bucureștiului ) 🙈
După interviu, începe și prima zi de serviciu- Secția Cardiologie. Total diferit fata de stat , într-adevăr condiții de asepsie excelente , regim hotelier pot spune. Eu venind de la stat cu o alta ” mâncătorie de pește ” … unde poate erau zile când nu aveam nici mănuși sau nici branule albastre sa zicem… Dau de privat …unde nu lipsește nimic. În diferitele secții unde am fost , garoul nostru era probabil o sonda urinara. Erai în priza și te învățai cu ce aveai sau ce nu aveai.
Doar ca…erai doar un roboțel care monta o branula odată la 3 zile. În rest , program ok, munca puțină, acte peste acte , pana și ” consumul unei ape ” trebuia notat în calculator. Plictisitor pentru mine … nu îmi plăcea deloc , dar trageam de mine, de decizia pe care o luasem. Practic, nu evoluam în niciun sens în meseria mea .
După o perioada scurta de timp… discut cu asistenta șefa spunându-i ca nu e ceea ce îmi doresc , nu e adrenalina , nu pot fi o ” recepționera sau o secretara ” și într-un contract sa scrie ” asistent ” . As șefa cu o experienta vastă de ATI , înțelegându-ma , încearcă sa ma mute pe ATI sau UPU ….
Și…veți vedea mai târziu,alte minunății ale unui spital privat 🙂
Abia pe holurile spitalului..înțelegem cu adevărat ce înseamnă viața 🙏
Așadar, s-au scos acele posturi mult așteptate definitive …dar nu a fost sa fie pentru ca din păcate știm ca uneori sistemul medical lasă de dorit . Dar …cum spuneam și în celalalt articol, daca vrei ceva, nu te lași. A urmat un alt concurs , aceeași dezamăgire profunda … până într-o zi când am luat un post temporar ( pentru ca acolo ai mai multe șanse ) 🤫 Am intrat pe secția Gastroenterologie. Sa va povestesc câte ceva din experienta mea acolo. Am învățat ce înseamnă cu adevărat sa fii un asistent . Prima zi a fost grea, prima săptămână simțeam ca nu o sa rezist , pacienții erau mulți, asistentele erau puține , agitația, neîndemânarea… și ce crezi ? Bârfă și răutatea oricărui alt job cu care trebuie sa te acomodezi. După o perioada de acomodare , am început sa lucrez cu medicii..
Am intrat în ” pâine ” 😉 și a fost super! Așa înveți cel mai mult , pe pielea ta. Hemoragii digestive , ulcere , boala Crohn , ciroza hepatică ( nelipsita din aceasta secție) . Am întâlnit fel și fel de pacienți cu vârste între 25-60+ , fiecare avea povestea lui, fiecare avea boala lui cu care se lupta . Imi amintesc când veneau pacienții cu Hemoglobina de 3,4,5 …știam ce urma sa am de făcut: recoltare hemolecograma de urgenta , cerere de sange , supraveghere, montare perfuzii cu hemostatice…
Majoritatea secțiilor aveau registrator medical , noi nu aveam, a trebuit sa învăț cum se face un bilet de externare, o reteta , un concediu medical , ceea ce ne îngreuna munca.
Si uite asa…în fiecare zi când ajungeam acasă aveam ceva de povestit familiei , și eram mândră ca învățam lucruri noi , si îmi făceam meseria mult dorita .
A fi asistent.. e o pasiune pentru unii , iar pentru alții , doar pentru ” mama și tata ” 🤭 După finalizarea celor 3 ani din postliceala / 4 ani facultate ..hop top ai o diploma ! Dar …pana a ajunge asistent în adevăratul sens al cuvântului, ai mult de tras. Începi prin a te înscrie la Ordinul Asistenților din România.. începi să-ți cauți un job pe la privat..care nu e plătit prea bine , sau te lupți sa ajungi în spital.
Tot ce trebuie sa faci este sa iti dorești!
Eu am început prin a face voluntariat la Ambulanța, adrenalina, pasiune… După ce mi-am luat avizul de libera practica și dupa ce am făcut asigurarea de malpraxis ( sa fim acoperiti zic) , o experienta foarte frumoasa în formarea mea ca asistent, ptr ca în momentul când ești în școală, și faci practica ” nu ai voie ” 😄 doar.. ” uita-te ” și învață. Prima solicitare în ambulanța…când auzi ” nino, nino ” te cuprind toți fiorii și teama.. și gândul ca poți salva încă o viață , pentru ca ȘTII ce ai de făcut când ajungi la acel caz.
O vorba din bătrâni…adevărul e ca meseria se ” fura ” . După primul stadiu de voluntariat , am schimbat în a fi voluntar la Cardiologie pe unitatea de terapie intensiva , o alta ramura cu totul diferita , dar interesanta. Pacienții erau tineri.. 30 50 ani.. cu infract miocardic acut , embolie pulmonara , fibrilație atriala… se zbăteau între viața și moarte . Bolile cardiovasculare reprezinta principala cauza de mortalitate la nivel mondial, iar Romania ocupa un nedorit loc fruntas in topul tarilor cu decese provocate de afectiunile cardiace.
Menține inima sănătoasă!
Un mod de viata sanatos pentru inima include: evitarea sedentarismului, exercitiu fizic moderat minimum 30 minute pe zi sau cel putin mers pe jos in ritm mai alert; exercitiul fizic influenteaza in mod complex organismul uman, contribuind la mentinerea greutatii corporale in limite normale, mentinerea unui nivel de antrenament fizic si controlul starii psihice, reducand anxietatea si reactia la stres, ameliorand somnul si contribuind la mentinerea starii de bine fizic si psihic.
După atâta voluntariat, si așteptări.. se scot posturi, dau primul concurs cu emoții și cu teama și…în zadar .. ce sa crezi? Nu a fost sa fie , dar nu renunț așa ușor.
Așteptați continuarea curând…🤗🤗🤗
Sper sa va placa și sa va fie de folos . Semnat..o asistenta
Postuuuuri 20.000 de asistenți, unde sunt ? Ministerul Sănătății, dormiți? Ca asa ne-ati promis !
Romania- NEWS-
Dacă ai vechime 2 3 ani .. nu poți candida pe un post de debutant .. pentru ca trebuie sa intre ăștia ” micii ” proaspăt absolvenții de o luna pe o secție UPU .. ca na , ei au experienta necesara și știu ce sa facă într-o urgență :)) Când vine un pacient în soc anafilactic .. se vor uita la el și o sa spună ca are o urticarie . Bravo sistem romanesc !
Continuam… cu știrile după ce voi susține niște concursuri:)
Și iată ca după aceasta experienta minunata din ATI.. am decis sa revin acasă, în orașul natal.. sperând ca voi intra din nou în spital.
După câteva CV uri depuse, câteva încercări nereușite.. și anume din nou concursuri și vise năruite…Am încercat la un alt spital apropiat orașului meu natal, am picat cu 90 puncte.. Nu a fost sa fie ” al meu „. Dar nu ma opresc aici.
Lupt în continuare✌️✌️✌️
Hai sa dovedim.. ” piloșilor ” ca se poate și altfel 😅 Trebuie doar sa VREI.
O sa fiu judecata, o sa fiu blamata, dar .. as prefera sa spuneți doar- corecta 🙂
Știi cum e sa te simți…” un prost cu facultăți ” și cu vise năruite? Știi cum e să devină un om asistent fără nicio experienta și dând un singur concurs ? Aaaa…dar stai.. a fost vorba de noroc😂😂😂
Sănătate pilosiiiilorrrr pe mâna care poate fi un membru din familie …
Un asistent e acela care lupta pentru meseria lui , nu care o primește de pe o zi pe alta.
E o melodie… am adormit taximetrist și m-am trezit.. un GENIU😊
Blog of a nurse life 