Partea a II a

Abia pe holurile spitalului..înțelegem cu adevărat ce înseamnă viața 🙏

Așadar, s-au scos acele posturi mult așteptate definitive …dar nu a fost sa fie pentru ca din păcate știm ca uneori sistemul medical lasă de dorit . Dar …cum spuneam și în celalalt articol, daca vrei ceva, nu te lași. A urmat un alt concurs , aceeași dezamăgire profunda … până într-o zi când am luat un post temporar ( pentru ca acolo ai mai multe șanse ) 🤫 Am intrat pe secția Gastroenterologie. Sa va povestesc câte ceva din experienta mea acolo. Am învățat ce înseamnă cu adevărat sa fii un asistent . Prima zi a fost grea, prima săptămână simțeam ca nu o sa rezist , pacienții erau mulți, asistentele erau puține , agitația, neîndemânarea… și ce crezi ? Bârfă și răutatea oricărui alt job cu care trebuie sa te acomodezi. După o perioada de acomodare , am început sa lucrez cu medicii..

Am intrat în ” pâine ” 😉 și a fost super! Așa înveți cel mai mult , pe pielea ta. Hemoragii digestive , ulcere , boala Crohn , ciroza hepatică ( nelipsita din aceasta secție) . Am întâlnit fel și fel de pacienți cu vârste între 25-60+ , fiecare avea povestea lui, fiecare avea boala lui cu care se lupta . Imi amintesc când veneau pacienții cu Hemoglobina de 3,4,5 …știam ce urma sa am de făcut: recoltare hemolecograma de urgenta , cerere de sange , supraveghere, montare perfuzii cu hemostatice…

Majoritatea secțiilor aveau registrator medical , noi nu aveam, a trebuit sa învăț cum se face un bilet de externare, o reteta , un concediu medical , ceea ce ne îngreuna munca.

Si uite asa…în fiecare zi când ajungeam acasă aveam ceva de povestit familiei , și eram mândră ca învățam lucruri noi , si îmi făceam meseria mult dorita .

Continuăm…data viitoare !

https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-4939567821231596 (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s