Partea a V a – LINIA ÎNTÂI

Bună cititori dragi 🤗

Rămăsesem la acel concurs …fugind cu dosarul în mână spre Registratura spitalului..zis și făcut 🙂

Dupa scris, interviu în aceeași zi am luat postul pe ATI – covid asistent temporar .

Si…începe nebunia ” ultimului val ” . Secția avea 8 paturi… se intra la covid din 4 în 4 ore în tura de 12h , fiind la început, intram dublate…Zic..foarte tare, aici e adevărată meserie și aici o sa am multe de învățat. Cum ar fi : aspirarea pe o sonda IOT , îngrijirea pacienților IOT , pregatirea unui cateter jugular, dar și nu în ultimul rand ..zeci de injectomate 😅 . Vedeam colegele cât de rapid schimbau seriginile , totul pregătit , rapid și steril. Tratamentul era continuu, pacienții erau critici . Cei mai mulți pacienți se sperie numai la ideea ca au ajuns la terapie intensiva, deja e un moment de panica ptr ei.
Personalul care lucrează în ATI are un anumit spirit de aventură, într-o doză mai mare sau mai mică. De fiecare dată vii în contact cu cazuri noi și diferite din punctul de vedere al gravității. Satisfacția cea mai mare este atunci când vezi că pacientul vine întins, vânăt, fără puls și fără respirație și tu, împreună cu colegii tăi, acționezi și apoi vezi că omul își revine. De aceea cred și eu că munca aceasta este specială.

Când m-am echipat prima data în acel combinezon și știam ca am de lucrat ore în șir în el , îmi spuneam , pot sa fac asta, trebuie sa pot. Aveam colegi noi care leșinau sau nu puteau rezista nici 2 ore, depinde de organism. Dar …pot spune ca e greu, munca era dubla față de cum lucrezi într-o ” uniforma lejera și papucei ” .

Dincolo de masti, ochelari, combinezoane, dincolo de profesionalism si dedicație, cei pe care ii vedeti acum in aceste fotografii sunt oameni, care fac tot ce este posibil pentru semenii lor !!!

Pleci acasă și nu uiți niciodată privirea acelui om care e în insuficiență respiratorie, care se uită în ochii tăi și nu poate respira, e o privire pe care nu o uiți…

După câteva zile , începe prima tura singura , cu teama dar și încrezătoare pentru ca știam deja ce aveam de făcut.. dar în ATI.. pacienții sunt instabili , așa că trebuie să fii mereu pregătit pentru orice.

Imaginează-ți că vii la muncă și nu știi ce îți este pregătit, ce te așteaptă. Poate de asta e și așa frumoasă meseria asta, nu te plictisești niciodată. 

Dar cea mai mare provocare este lupta cu moartea. De fapt  provocarea constă în a reuși să rămâi detașat, detașat de ceea ce te poate afecta. E greu, e nevoie de timp, rutină, exercițiu. Cine spune că s-a obișnuit cu pierderea pacienților se amăgesc singuri. De aceea, cea mai mare reușită vis a vis de moarte, este când o înfrângi. Coordonatorul nu spune de două ori. Nu are timp. Nimeni dintre noi nu are cum să spună ”nu pot să fac” sau ”nu vreau”, fiindcă este vorba despre viața unui om. Terapia intensivă trebuie simțită, trebuie să vină din interior, altfel nu avem cum să mergem mai departe.

În următorul articol…va voi povesti mai multe despre turele din ATI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s